Cetatea Neamţului

Cetatea Neamţului

Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea,
Dar citesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care “Neamţul se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.
E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi asta-i greu!
Cine credeţi că sunt eu
Ca să ştiu atâtea fleacuri!
Cui va şti, îi dau un leu.
Zici că afli-n cărţi de şcoală?
Aş! Rămâi cu mâna goală.
Deci, în ceasul dimineţii,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau,
Lângă comandantul pieţii,
Toţi străjerii şi-aşteptau,
Povestind şi-ntinşi pe iarbă,
Chisăliţa să le fiarbă.
Dar, pe când Guzgan răstoarnă
Mămăliga din ceaun,
Din clopotniţă Tăun
Sun-afurisit din goarnă.
Unu-i strigă: – “Eşti nebun!î
Altul: – “Ce-ai tu dacă strigă?
I-o fi dor de mămăligă.î
Dar se-ntorc spre zid plăieşii;
Văd pe şes un nor de oşti.
– “Măi Istrate, tu-i cunoşti:
Turcii sunt?î – “Ba, parcă leşii,
Vin încoace.î – “Păi, sunt proşti?
Bat şi ei cel drum, ca mânzul,
Să ne strice nouă prânzul.î
Leşi erau. Sobiesky-vodă
Rătăci p-aici prin văi,
Căci pe-atunci era la modă
Vara, când plecau la băi,
Regii meşteri în bătăi
Să-şi ia drumul încotrova
Totdeauna prin Moldova.
Şi plecau fără merinde
Căci aşa era bonton
Să mănânce tot plocon,
Ce puteau ici-colo prinde.
Dar acest slăvit Ion
Îşi avu-n desagi slănina.
Şi-i pierdu, să-i bată vina!
Deci, cu oşti, vestitul rigă,
Cum umbla pe-aici flămând
Şi simţi, prin văi trecând,
Aburi calzi de mămăligă,
Ştiu şi eu ce-i dete-n gând,
Că-şi opri deodată pasul,
Tot trăgând în vânt cu nasul.
-îE vrun praznic în cetate.
Ştefan vodă… El mi-ar da!î
– “Cred că nu, măria ta,
Că-i un drac şi jumătate,
Nu prea dă, că-i el aşa.î
– “Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana!
Eu ori el bătu Vieana?
Domn ca mine cât trăieşte
Nu-i deprins să-nghită-n sec.î
Iar un general zevzec,
Răspunzând pe latineşte
Zise: – “Dobre ciolovecî! –
Şi-ntinzând sub zid armata,
Iată-l ciolovecul gata.
Şi bum-bum apoi cu tunul,
– “Fire-ar ei de râs, poleci!
Mai pe vine să te pleci,
Cârlănaş! Şi dă ceaunul
Mai departe, tu, Berheci,
Că ni-l sparg cu-mpuşcătura –
Măi Spancioc, mai ţine-ţi gura.î
Dar plăieşii din cetate
Răspundeau vârtos şi ei:
Comandantul Onofrei,
Cel cu pletele-ncurcate,
Şi cu straiu-ncins cu tei,
Dând adânc zăvorul porţii,
Se zbătea ca-n ceasul morţii.
Şi-au bătut o săptămână
Leşii-n zid; dar zidul, prost,
Sta pe loc, pe cum a fost.
Însuşi riga, într-o mână
C-un pistol, din adăpost,
Da pe Ştefan la toţi dracii
Şi-mpuşca la rând – copacii.
Deci, văzând că nici nu-l lasă
Să se ducă-n treaba lui,
Şi nici pomeneală nu-i
De-a-l pofti la ei la masă,
Şi flămând – vai, ce mai spui –
O luă mai pe departe,
Pe genunchi scriind o carte.
“Hai şi descuieţi odată!
Şi tovarăşi să vă fim.
Mândru cântec ce mai ştim,
Marş francez, fără de plată.
Nu vi-e milă că pierim?
Poate-o ploaie să ne-apuce…
Nu ştim drumul, că ne-am duce.î
După ce-au citit pitacul,
Onofrei ieşi pe zid:
– “Măi, poleci, eu vă deschid,
Dar să nu vă puie dracul
Să minţiţi, că – vă ucid!
Iar de marşuri mi-e cam scârbă,
Trageţi-mi mai bine-o sârbă!î
Iată poarta se descuie.
Leşii,-n vale, pe sub plopi,
Se crucesc, se cred miopi –
Ce văd ei? Din cetăţuie
Doi cu doi, vro zece şchiopi,
Onofrei ridică tonul:
– “Un doi, un! Şi staţi, plutonul!î
Cu sprâncenele-ncruntate
Strigă rex: – “Sto pojo boi?
Cine dracul sunteţi voi?î
– “Noi? Plăieşii din cetate.
Zece-am fost, pieriră doi.î
Rex făcu o mutră lungă,
De credeai că vrea să-mpungă.
– “Pentru voi a fost gâlceava?
Dar boierii?î – “Ce gândeşti!
Noi să ştim? Prin Tirchileşti.î
– “Domnul unde-i?î – “E-n Suceava.î
– “Dar poporul?î – “La Plăieşti.î
– “Drace, asta-i de poveste!
N-aţi ascuns prin turn neveste?î
– “Noi? Daí ce, ni-e mintea slabă?
Noi suntem creştini curaţi:
Aştia nu sunt însuraţi,
Eu de zece ani n-am babă,
Voi după femei umblaţi?
Zbârlea are-n Huşi, săracul,
Dar urâtă, goală-dracul!î
– “Dar comori ascunse-n oală
Şi-ngropate!î – “Oale, spui?
Le-am lăsat să facă pui.
Una-i ştirbă, şi-alta goală;
Nici o pricopseală nu-i!
De le vrei plocon ori pradă –
Ia fugi, Zbârleo, şi le adă!î
Rex atunci: – “Vă tai grămadă!î
Dar a stat cu mâna-n sus
Căci aminte şi-a adus
Că-i e teaca fără spadă:
În Liow zălog şi-a pus
Spada cea cu steme duble
Pentru-un pol şi două ruble!
Dând din mâini ca cel ce-alungă
Gânduri rele: – “Eu sunt bun.
Apropo, ce-am vrut să spun?
Onofrei, te văd cu pungă,
Dă-mi o mână de tutun.
N-am fumat de-o săptămână,
Pune-l ici, te rog, în mână.î
Şi-aprinzând chibritu-n pripă,
Mulţumit privea la fum.
– “Onofrei, să-mi spui acumî,
Şi-apăsa cu unghia-n pipă,
“Cum mi-ai stat tu mie-n drum?
Nu ştiai tu de-a mea faimă
Ca să stai năuc de spaimă?
Dar glumesc aşa! mă iartă,
Eşti erou, s-a hotărât,
Deşi porţi pe după gât
Traistă… hai, şi nu-i deşeartă?
O văzui numaidecât –
Ai într-însa plumbi, de toate.
Brânză, caş şi pâine poate?î
– “Brânză nu, dar am pogace
Ş-usturoi, măria-ta.î
– “Usturoi! Şi-l poţi mânca?
Dar la urmă, cui i place…
Mon Dieu! Nu te supăra:
Tot făcurăm noi doi pacea:
Ia să văd, cum e pogacea?î
Şi apucând cu mâini grăbite,
Rupt de foame ca un lup,
Rupe rex, cu toţii rup, –
– “Onofrei al meu, iubite,
Vin la neica să te pup!î
Şi-l pupa viteazul rigă
Şi-ndopa la mămăligă.
Ce-a mai fost puţin ne pasă.
Au plecat polonii-n sus,
Iar plăieşii-n jos s-au dus
La Neculcea drept acasă,
Iar acesta-n cărţi i-a pus.
Şi din Dorna până-n Tulcea,
Toţi citesc ce-a scris Neculcea.

Advertisements