Archive for November, 2015


Din urmă

The poor poet (Carl Spitzweg)

The poor poet (Carl Spitzweg)

Poezie, poezie…
Galben, plumb, violet…
Si strada goala…
Ori asteptari târzii,
Si parcuri înghetate…
Poet, si solitar…
Glaben, plumb, violet.
Odaia goala…
Si nopti târzii…
Îndoiliat parfum
Si secular…
Pe vesnicie….

Advertisements

Phoenix bird

Phoenix bird

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Tablouri

ws_Living_Museum_1280x800Toate muzeele se tem de mine,
Fiindcă de câte ori stau o zi-ntreagă
În faţa unui tablou,
A doua zi se anunţă
Dispariţia tabloului.

În fiecare noapte sunt prins furând
Într-o altă parte a lumii,
Dar mie nici nu-mi pasă
De gloanţele ce-mi şuieră pe la ureche,
Şi de câinii lup care-mi cunosc acum
Mirosul urmelor
Mai bine decât îndrăgostiţii
Parfumul iubitei.

Vorbesc tare cu pânzele ce-mi primejduiesc viaţa,
Le-agăţ de nori şi de copaci
Şi mă dau înapoi să am perspectivă.
Cu maeştrii “italieni” poţi să legi uşor o conversaţie.
Ce gălăgie de culori !
Şi din cauza asta
Cu ei sunt foarte repede prins,
Văzut şi auzit de la distanţă,
Parcă aş duce-n braţe papagali.

Cel mai greu se fură Rembrandt:
Întinzi mâna şi dai de-ntuneric –
Te-apucă groaza, oamenii lui nu au trupuri,
Ci numai ochi închişi în beciuri întunecoase.

Pânzele lui Van Gogh sunt nebune,
Se-nvârtesc şi se dau peste cap,
Şi trebuie să ţii bine de ele
Cu amândouă mâinile,
Că sunt supte de-o forţă din lună.

Nu ştiu de ce Bruegel mă face să plâng,
El nu era mai bătrân decât mine,
Dar i s-a spus bătrânul,
Fiindcă pe toate le ştia când a murit.

Şi eu caut să-nvăţ de la el,
Dar nu pot să-mi ţin lacrimile,
Care-mi curg pe ramele lui de aur
Când fug cu anotimpurile la subsuoară.

Cum vă spuneam, în fiecare noapte
Fur câte un tablou
Cu o dexteritate de invidiat,
Drumul fiind însă foarte lung.

Sunt prins până la urmă,
Şi ajung acasă noaptea târziu,
Obosit şi sfâşiat de câini,
Ţinând în mână o reproducere ieftină.

star_art_sky_night_people_silhouette_98142_1920x1080La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

De dragoste

402259-love-passion-couple-1                            Nu ma lasa, aseaza-mi-te-alaturi
Si tine-mi capul strâns sa nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnata
Se-ascute, rasucindu-se-n cosmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-asa
Cum tii sa nu se verse un potir
Si pune-ti gura peste gura mea:
Inspira tipatul care-l expir,

Sa nu se-auda hohotul de plâns
Ce-si hotaraste trupul meu contur;
Îmbratiseaza-ma sa nu ma smulga
Valul de spaima care creste-n jur

Si duce totul, si în urma lui
Ramâne doar moloz si ghilimele,
Si se chircesc bolnave si se sting
Si soarele si celelalte stele…

A wooded path in autumn (Hans Anderson Brendekilde)

A wooded path in autumn (Hans Anderson Brendekilde)

Şi azi te-adun din gânduri rătăcite
Şi te culeg de pe uscate frunze
Mai plâng pentru petale ofilite
Şi mai invoc ne’mpărtăşite muze.

Cu triştii ochi şi azi te mai întunec
Şi-apoi cu ochii plânşi te limpezesc,
Cu ochii tulburi murmur un descântec
Şi tot ciudat şi-n lipsă te iubesc.

Cu palmele te mângâi peste ape,
Cu pasul te măsor peste cărări
Cu norii te salut din depărtare
Cu iarna îţi trimit pure ninsori.

Şi viaţa astăzi seamănă cu mortea
Şi dulcele-i amar ca de pelin
Şi mă voi pierde iar prin labirinturi
Şi la întâlnire iarăşi n-am să vin.