Archive for March, 2016


Mi-e frig de frigul

4400663649_b916647a37_bMi-e frig de frigul celui ce-o să plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la cămăşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndată ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că plouă
şi-n cimitir e apă cu prisos,
În timp ce viaţa ne e dată nouă,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarnă,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe să se-aştearnă
şi el, sărmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scazamânt, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Că îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odată, prin schimbari profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
De frigul meu…

Advertisements

carcere-italia-770x513Când oare vei trimite Îngerul, cel Mare,
Ce spintecând eternitatea ca un vânt,
Străluminând să se coboare
Şi să-mi ridice lespedea de pe mormânt !
Sub crugul veşnic, care nu mă lasă,
Mă zbat îngropat de viu,
Mi-e plumb văzduhul, cerul larg m-apasă
Mai greu decât o pleoapă de sicriu.
Cătuşă mi-este biata cugetare,
Obloane pune mintea, şi tu vezi
Cum mă sugrumă simţurile-n fiare
Ca cinci năpraznice obezi !…

În fundul existenţei zac ca-ntr-o groapă,
Pereţi de lut mă strâng şi mă strivesc;
Mă roade patima pe-ncetul, ca o apă,
În pânzele durerii putrezesc,
Şi-n albia din care nici un val nu scapă
De-a lungul ciclurilor mă rostogolesc.
Ca şarpele mă încovoi în aspra luptă,
Mă-ntorc şi tot din mine muşc, nevrând
O nemurire, pururi întreruptă
De moarte şi de viaţă, rând pe rând.

Dar cum ai dat să înflorească spinii,
Un duh mi-ai pus în sâmburul fiinţei
Mai larg decât domniile luminii,
Mai vast decât hotarele voinţei:
Desfă-l, că stă sub lespede pecetluit,
De-ntindere şi vreme strejuit.
…Puterile-mi de-a lungul risipite
De-ar fi să le înmănunchez,
Ţi-e teamă că la treptele-ţi slăvite
M-aş înălţa pe aripi răzvrătite?

Dar aş veni ca să îngenunchez!

Prometheus (Howard David Johnson)

Prometheus (Howard David Johnson)

Am migalit mereu sa-mi fac o lume,
Dar nu m-am injosit, ca Prometeu,
Spre-a-nsufleti plamada mea de hume,

Sa fur din cer un foc ce nu-i al meu.
Ci, nencetat ciocnindu-ma cu mine,
M-am straduit sa scapar singur eu.

N-am izbutit… si poate e mai bine.
Nu sunt destul de rece si-mpacat,
Ciudoasa ravna inca ma mai tine.

As vrea scateia, licaru-nfocat,
Cand va tasni din suflet sa rasara,
Sa nu m-aprind ca un pais uscat.

Sa pot purta in mine jar si para,
Nemistuit de propriul meu foc,
Sa luimnez si-n mine si-n afara,

Sa nu fiu mie insumi un obroc.
Cand vulturul trimis sa ma sfasie
Va tabara cu groaznicul lui cioc

Din inima-mi sa rupa o fasie,
Sa-si vada pliscul negru luminat,
si-aprins pe loc de-atata bucurie,
Sa duca-n ceruri taina ce-a aflat!

pokaz_obrazekLe-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă