carcere-italia-770x513Când oare vei trimite Îngerul, cel Mare,
Ce spintecând eternitatea ca un vânt,
Străluminând să se coboare
Şi să-mi ridice lespedea de pe mormânt !
Sub crugul veşnic, care nu mă lasă,
Mă zbat îngropat de viu,
Mi-e plumb văzduhul, cerul larg m-apasă
Mai greu decât o pleoapă de sicriu.
Cătuşă mi-este biata cugetare,
Obloane pune mintea, şi tu vezi
Cum mă sugrumă simţurile-n fiare
Ca cinci năpraznice obezi !…

În fundul existenţei zac ca-ntr-o groapă,
Pereţi de lut mă strâng şi mă strivesc;
Mă roade patima pe-ncetul, ca o apă,
În pânzele durerii putrezesc,
Şi-n albia din care nici un val nu scapă
De-a lungul ciclurilor mă rostogolesc.
Ca şarpele mă încovoi în aspra luptă,
Mă-ntorc şi tot din mine muşc, nevrând
O nemurire, pururi întreruptă
De moarte şi de viaţă, rând pe rând.

Dar cum ai dat să înflorească spinii,
Un duh mi-ai pus în sâmburul fiinţei
Mai larg decât domniile luminii,
Mai vast decât hotarele voinţei:
Desfă-l, că stă sub lespede pecetluit,
De-ntindere şi vreme strejuit.
…Puterile-mi de-a lungul risipite
De-ar fi să le înmănunchez,
Ţi-e teamă că la treptele-ţi slăvite
M-aş înălţa pe aripi răzvrătite?

Dar aş veni ca să îngenunchez!

Advertisements