Archive for January, 2017


Biblica

The creation of the world (Giovanni di Paolo)

The creation of the world (Giovanni di Paolo)

La început a fost sarutul
Si el era pe gura ta …
Depus pe gura mea sfinti vazduhul,
Si lumea s-a nascut atunci din duhul
Sarutului ce ne unea …

Dar ape mari cuprinsera uscatul
Si noi muream tacuti sub greul lor …
Veni atunci o pasare în zbor,
Pasare rosie, si Araratul
Se înalta din mari biruitor …
Iar noi ne-am ridicat cu el odata
Spre zarea noua si înseninata
Purtând peste abisele genunii
Sarutul de la începutul lumii.

Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta,
Nici cât e ceasul, nici ce gânduri am.
Mai bine lasă-mă să-nchid fereastra,
Să nu văd frunzele cum cad din ram…

Fă focul şi preumblă-te prin casă
Fără să spui nimic, nici un cuvânt…
Vreau să mă simt la tine ca acasă,
Să nu simt frunzele cum zboară-n vânt…

Învăluită-n straie de culcare
Aşază-mi-te-alăturea c-un ghem,
Şi deapănă mereu, fără-ncetare,
Să n-aud frunzele, sub paşi, cum gem…

Fereşte-mă în preajma ta, de vasta
Urgie-a toamnei care bântuie…
Şi nu mă întreba în noaptea asta
De ce mă înspăimântă frunzele…

Noapte de unul singur

qljiymf6y212bhrttfbtd1lxvenguzjcckfcati2tuz1u3rrc2lzs05wuunhu1pinvp6qvptdwpyexfta09kcwc5nhqycxjuuvhsvw0zeu5vrenjn3jpdfbynis3buluwml5tmjyelorn0fbyy93zfcwqjfrqnvnogrnzmxcytdfwfnty1p0n0j0duhcmjznmhrra1q3                                                                                                    Aud un pian prin zăpezi cristaline
Şi nu sunt cu tine, vai nu sunt cu tine
Chopin – un concert de pian oarecare
Şi calea e lungă şi noaptea e mare.

De iarnă mă satur, de plânset te saturi
Iubiri între noi în o mie de paturi
Şi primăvăratec ninsori mai sfâşie
Voalul miresei în noaptea târzie.

Se-aud ciudăţenii şi fiare în noapte
Şi ninge himere şi ninge cu şoapte
Mi-e dor ca de propria-mi copilărie
De tine, aceea ce n-a fost să fie.

Iar dacă ai fi dintr-o dată cu mine
Mi-ar fi totul altfel şi nu mi-ar fi bine
Sunt fumuri pe case, iubiri sunt în case
Şi cerul a fum şi-a păcate miroase.

Pendula ca streangul de moarte e gata
Se mişcă de parcă mă strânge cravata
Mă târâi pe coaste, te caut pe perna
Şi noi ce spuneam că iubirea-i eternă.

Şi uite ce grabnic se-arată şi trece
Şi sângele-n rana lovită e rece
Aud un pian, un Chopin de departe
De care n-ai parte, de care n-am parte.

Un mut pianist se răsfiră în stele
Şi mâinile lui bat în coastele mele
Atât aş voi să te văd înc-o dată
Şi-aceasta ca ultima noastră răsplată

Şi când lângă focul ce-atât ne legase
În soba adânc păduraticei case
Ar fi să te văd pentru ultima oară
Aş pune pianul să-nveţe să moară.

Aşa cum acum eşti dusă departe
Bufneşte-un pian prin ulucile sparte
Şi-o lună roşcată însângeră plopii
Iar eu cu nimic nu mai pot să te-apropii.

Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare
Şi el îmi răspunde cu-n sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.

Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.