Archive for May, 2017



Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,
la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme…

Advertisements

Facand lumina in mine


Facând lumina în mine
Se-ntuneca în jur,
Când se apropie zorii,
La mine se-nsereaza
Nu pot vedea si-n afara
Si-nlauntru în acelasi timp.
Fructele, florile, fiarele
Le pot inventa numai când nu le gasesc.
Nimic din ce ascund nu traieste
Dincolo de hotarele mele.
Niciodata, niciodata nu se va sparge
Echilibrul perfect
Care doarme-ntre lume
Si sufletul meu?
Numai pentru ca nu exista-n afara
Îl vad în mine-atât de limpede pe Dumnezeu?

Reflex

Vazduhul e un ocean
Tulbure uneori,
Altadata curat,
Dar niciodata destul de transparent
Pentru ca fiintele
Care traiesc acolo sus
Pe plajele lui
Sa ne poata zari
Prinsi in malul adancurilor
Si sa plonjeze,
tinandu-si respiratia
Pana la noi,
Dar, vazandu-ne,
Nu si-ar inchipui
Ca se rasfrang
Ele insele in noroi?

Rastignita pe-o panza de paianjen
Careia ii admir murind tesatura,
Nu-ncerc sa scap de ceea ce mi-e scris
Cu propria mea mana. Ca si ura
Poemul a tesut navoade-njur
Sa prinda-n ele semne si cuvinte.
Invinsa astfel: un cuvant eu insami,
Al carui sens nu mi-l aduc aminte.

Cât aş fi vrut să fie
Totul perfect ca o plantă
Pe care doar toamna târzie
Are puterea s-o stingă
Şi peste care ninsoarea
Are norocul să ningă
Viaţa cealaltă.

Cât aş fi vrut
Să nu semănăm nimănui,
Frumoşi şi curaţi
Să nu ştim lupta niciodată,
Să trecem prin lume
Străini de minciună,
De durere miraţi,
Fericiţi de-a ajunge-mpreună
În viaţa cealaltă.

Cât aş fi vrut
Să fim egali totdeauna,
Tineri mereu alunecând pe o pantă
La capătul căreia umed, adânc
Răsfrânge-se luna
În viaţa cealaltă.

Cât aş fi vrut.
N-am pierdut
Decât o clipă înaltă,
Destulă urii să ne împroaşte
Cu moarte,
Să ne rostogolească tot mai departe
Deolaltă,
Singuri şi-atât de bătrâni
Că nu ne-am putea recunoaşte,
Chiar de ne-am mai întâlni
În viaţa cealaltă.

The scream (Edvard Much)

Asa cum cel in care bisturiul patrunde
Nu-si canta durerea,
Asa cum cel injunghiat pe la spate

Nu are timp sa-si versifice
Revolta si moartea
Si nu reuseste sa scoata
Decat un A infundat,
Superior in concentrare
Poemelor lumii ramase in viata,
As putea pur si simplu
Sa strig o lunga, nestinsa vocala,
Pentru ca nu stiu
Ce poem
A reusit sa strabata
In maruntaiele suferintei
Mai adanc decat litera A.


Orice urma-i o rana,
Nu-ntoarce capul
Si nu zgandari cu privirea
Amprentele inflamate
Pe care le-ai lasat pe obiecte
Si plagile, sangerand cu noroi,
Ale pasilor.
Orice urma-i o rana
In carnea alba-a ratarii,
Nu-ti mai lasa visul
Sa se rasuceasca
Avid de suferinta
In trecut.
Treci inainte
Imbalsamat in uitare,
Golit de-amintiri ca un mort
De putrezitele lui maruntaie.

Am putea cere paradisului
Mai mult decăt să fie asemenea
Cuibului de răndunică?
Pe dinlăuntru
Imaculat,strălucitor,
Căptuşit cu fulgi
Ca de îngeri,
Pe dinafară
Lut zgrunţuros,
Un perfect camuflaj
Căruia noi îi spunem-
Cu atăta precauţie-
Moarte.

O umbrã a ierbii,
Ce poate fi mai firav
Decât o umbrã a ierbii,
Decât o linie subþire de noapte
În lumina cotropitoare şi rea,
Ce poate fi mai eroic
Decât o umbrã a ierbii
Escaladatã cu greu
De-o umbrã la fel de stinsã
De buburuzã?
Desprinse de mult de formele
Pe care le întorc împotriva luminii
Şi existând patetic
În dupã-amiaza toridã:
O umbrã de buburuzã urcând
Chinuitor
O umbrã de iarbã,
Ce poate fi mai firav
Şi mai imposibil de şters?

ngeri bãtuþi cu pietre
Care mai au tãria
Sã nu se-ndepãrteze în vãzduh
Îmi cer, rãniþi
ªi frânþi de obosealã, gãzduire
ªi-n timp ce încã fâlfâie uºor
Adorm umili ºi fragezi prin caiete,
Trãgându-ºi doar în somn
Când li se face frig
Câte o filã albã peste aripi.
Dimineaþa ºtiu cã n-am visat
Dupã amprentele penelor pe pagini
ªi mã grãbesc sã le memorez
Înainte de a-mi fi confiscate
Ca sã se decreteze specii noi
De pãsãri de pradã.