Cât aş fi vrut să fie
Totul perfect ca o plantă
Pe care doar toamna târzie
Are puterea s-o stingă
Şi peste care ninsoarea
Are norocul să ningă
Viaţa cealaltă.

Cât aş fi vrut
Să nu semănăm nimănui,
Frumoşi şi curaţi
Să nu ştim lupta niciodată,
Să trecem prin lume
Străini de minciună,
De durere miraţi,
Fericiţi de-a ajunge-mpreună
În viaţa cealaltă.

Cât aş fi vrut
Să fim egali totdeauna,
Tineri mereu alunecând pe o pantă
La capătul căreia umed, adânc
Răsfrânge-se luna
În viaţa cealaltă.

Cât aş fi vrut.
N-am pierdut
Decât o clipă înaltă,
Destulă urii să ne împroaşte
Cu moarte,
Să ne rostogolească tot mai departe
Deolaltă,
Singuri şi-atât de bătrâni
Că nu ne-am putea recunoaşte,
Chiar de ne-am mai întâlni
În viaţa cealaltă.

Advertisements