Archive for January, 2018


Poem


A fost cumva o pasare pe-aci
Care-ngana mereu un cantec gri?,
O pasare ce se-nalta spre soare
Nu dand din aripi, ci batand din gheare?

Aceasta pasare e moartea mea,
Sa n-o ucideti daca dati de ea.

Advertisements


Fereste-te sa cazi din tine
E înaltimea de la care
Cel ce aluneca, iubito,
Aproape totdeauna moare.


Oameni buni,
Sa facem ceva pentru ocrotirea poetilor!…
Daca dispar,
Echilibrul ecologic se surpa –
Ei sunt
Singurele insecte din lume
Care se pricep sa faca polenizarea îngerilor.


Când îndrăgostiţii au luat peste tot foc,
Se prind de mână
Şi se aruncă amândoi
Într-o verighetă
Cu apă puţină.

Este o cădere importantă în viaţă
Şi ei zâmbesc fericiţi
Şi au braţele pline de flori
Şi alunecă duios
Şi alunecă măreţ pe jos,
Strigându-se pe nume ziua
Şi auzindu-se noaptea.

De la o vreme
Li se amestecă ziua cu noaptea,
Într-un fel de tristeţe deasă…

Verigheta răspunde
Tocmai pe tărâmul celălalt.

Acolo este o plajă mare
Plină cu oase îmbrăţişate
Care dorm cu albul lor ostenit,
Ca nişte scoici frumoase
Care s-au iubit toată marea.


De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Alone


From childhood’s hour I have not been
As others were; I have not seen
As others saw; I could not bring
My passions from a common spring.
From the same source I have not taken
My sorrow; I could not awaken
My heart to joy at the same tone;
And all I loved, I loved alone.
Then- in my childhood, in the dawn
Of a most stormy life- was drawn
From every depth of good and ill
The mystery which binds me still:
From the torrent, or the fountain,
From the red cliff of the mountain,
From the sun that round me rolled
In its autumn tint of gold,
From the lightning in the sky
As it passed me flying by,
From the thunder and the storm,
And the cloud that took the form
(When the rest of Heaven was blue)
Of a demon in my view.

 

 


S-a anunţat, cred, la apocalipsă,
Nu ţin bine minte,
Că un mare uragan de hârtie
Se apropie din direcţia N-V
Şi din toate direcţiile.

Uraganul va pustii totul în calea sa,
Prefâcând totul în hârtie.

Copacii se vor transforma în hârtie,
Animalele în hârtie,
Aurul în hârtie.

Oamenii vor ţipa de groază,
Şi ţipetele lor
Vor deveni pe loc şerpi de hârtie,
Şi apoi ei înşişi se vor desface hârtie:
Hârtie de împachetat, hârtie de plicuri,
Hârtie de saci, hârtie de biblie,
Hârtie de ţigarete.
Şi mai ales ziare.

Unii vor deveni articole de fond,
Alţii vor intra în problemele
Industriale ori agrare,
Alţii vor trece la pagina externă.
Scriitori care nu s-au ratat încă,
Din lipsă de spaţiu,

Se vor rata în primii cinci cuadraţi.
Ca să mai lungim vorba:
Va un uragan şi o hârtie
Mondială.

Şi la urmă,
Scos din răbdări,
Se va căsca pământul.
Va înghiţi cu poftă totul
Şi se va şterge la gură
Cu oamenii care s-au transformat
În şerveţele.


In cimitir doar desteptarea
Este mai grea. Încolo…trai!
Prieteni vin si-ti uda floarea
Crescînd pe gura ta de rai.

E-o desfatare geometria
De cruci. Si toate au un nume.
Si e perfecta simetria:
Sus…lume; jos…o alta lume.

Mai buna care-o fi? Fiori
Te trec în clipele mai rele:
Da, cel mai bine e cînd mori –
Si în nici una dintre ele.

Laura and Francesco meeting (Josef Mánes)

În plină zi sta soarele să piară
De mila Creatorului zidirii,
Cînd m-au străpuns săgeţile privirii
Şi ochii voştri, Doamnă, mă legară.

Nu socoteam cu mintea-mi temerara
Să ocolesc năprasnele iubirii :
Plecai viteaz şi-n zbuciumarea firii
Află-nceput durerea mea amară…

Găsi Amor un om lipsit de pază .
Şi-n ochi spre inimă deschisă cale –
Jghiab cristalin al lacrimii curate,

N-a fost o cinste-atunci să mă prăvale,
Iar vouă, cu un scut ce scânteiază,
Săgeata nici măcar să v-o arate…

 

 

Nu am de ce să lupt şi nu am pace,
mă tem şi sper şi ard şi sunt de gheaţă,
fiinţa-mi zboară-n cer, în ţărnă zace,
îmbrăţişez, nimic nu am în braţe!

Stau pentru ea închis, ea însă tace,
nu-mi scoate lanţul, nici nu mi-l agaţă,
Amor încurcătura nu-mi desface:
nu mă vrea mort, nici nu mă vrea în viaţă.

N-am glas dar strig, n-am ochi dar am vedere,
urându-mă iubesc pe alta foarte,
cer moartea, cer şi ajutor, dau veste.

Şi râd plângând, iau hrana din durere,
sătul de viaţă şi sătul de moarte.
Şi de la voi vin, Doamnă, toate-aceste.

 

 

S-a frânt coloana şi-nfrunzitul laur,
popas de umbră gândurilor mele;
tot ce-am pierdut n-am să găsesc sub stele
din ţărmul indic până-n ţărmul maur.

Mă fură Moartea de-ndoit tezaur,
ce mi-e noroc şi pavăză la rele;
nimic nu poate jalea mea s-o-nşele,
nici mări şi ţări, nici nestemate-ori aur.

Ci dacă soarta mi se vrea stăpână,
ce pot să fac decât să-mi port durerea
cu ochii plânşi şi fruntea în ţărână?

O, cum ne-nşeli, mai dulce decât mierea,
şi cât de iute, viaţă, scapi din mână
tot ce-am cules cu truda şi cu vrerea!