White grapes

A spart în mine toată podgoria cu struguri?

Au spart în mine toate butoaiele cu vin?

Dacă n-aş şti că-i toamnă, aş crede că sunt plin

Pe coajă cu puroiul din bubele de muguri.

 

E toamnă albă-parcă e primăvară. Stau

Greoi să curgă-n mine tot soarele prin membre;

Şi dacă n-ar fi ziuă, ar fi crepuscul, sau

Ar fi cea de pe urmă tăcere din septembre.

 

Daca-i veni cu capul întors spre porumbei,

Tânără ca o frunză sau ca o stea, ţi-aş spune:

Uite, e var pe viţă; uite, e clei pe prune

Şi sufletu-mi de tine se umple ca un clei.

 

Ţi-aş spune: seara asta e ultima din toamnă

Şi toamna asta, poate, e cel din urmă an,

E cel din urmă soare şi cea din urmă poamă;

Şi s-ar putea, femeie, să fiu un Canaan,

 

Urât şi sterp, când încă ţi-s ţâţele cu lapte?

Sunt crama pentru toate vinaţurile noi,

Sunt toamna strânsă încă, fecundă, în butoi,

Şi sâmburele putred din fructele prea coapte…

 

…Când s-ar putea să are iar boii în april,

Şi să-nnoim natura! Dac-ar cădea în tine,

În carnea ta fierbinte, ca într-un câmp fertil,

Un singur sâmbur putred din toamnă şi din mine.