Category: Marin Sorescu


Blestemul doi

Lovers on fire (Boris Valejo)

Lovers on fire (Boris Valejo)

S-a umplut casa de fum
Eu ard, nu te speria,
Eu am luat foc,
Bine ca esti aici langa mine,
Sa ma vezi,
Ca tu pana nu vezi nu crezi,
Nu mai vreau sa ard nici eu pe infundate,
Mi-am dat drumul.
Ai spus ca daca nu te iubesc
Nu ard si uite proba,
Eu voiam sa o tin ascunsa.
Saruta aceste fapturi de fum
Care ies din mine, toate sunt eu,
Seamana cu mine, sunt chiar eu,
Care naparlesc,
Inainte de a ma ingropa in bratele tale,
In buzele tale.
Un sarpe care-si leapada camasile multicolore,
Inainte de marea hibernare.

Tot tu imi vei da zemuri de plante,
De smochine strivite ca sa inviez,
Voi suge lapte din sanul tau
Sa ma dezintoxic
De pamantul care s-a varsat in vinele mele,
Si s-a cerut arat,
Sunt si pruncul si tatal si sfantul duh,
Dar mai la urma,
Cand ne mai vine suflarea
Acum suntem amandoi cu sufletul la gura
Si il bem unul de pe buzele altuia,
Il sorbim,
Iata o idee de perpetuum mobile,
Fumul meu te imbraca
Fumul tau ma despoaie
Am luat foc amandoi,
Ti-am spus sa stai mai departe.
Cine-o stinge aceste cuvinte,
Sa fie blestemat.

Parfum

Perfume  : The story of a murderer (poster)

Perfume : The story of a murderer (poster)

Femeile au un parfum al lor
Si lasa o dara in suflet.
Ar putea sa te simta aerul,
Tiata lumea (las’ sa ma simta!) dupa suflet sau
dupa parfum.
Acum trecutul nostru a fost cum a fost
S-o rugam pe aceasta madona de teracota
Imitata dupa fratii della
Robia,
Sa-l ia sub ocrotirea ei,
Lasandu-ne pe noi liberi
Fara trecut si fara viitor.
Iar cand tu iti dai parul cu mana,
II azvarli in spate
Cu acel gest inconstient al femeilor,
Care se tot incurca si se descurca
In propria frumusete.
Eu sa nu fiu fulgerat de un val de gelozie,
Ca cine
Doamne iarta-ma, cine stie pe cine
A mai racorit acest val blond, dat pe spate
Cu acel gest inconstient.

Ma furnica ceva prin talpi,
Prin talpa stanga mai ales,
Un mers ca de furnici.
Si nu vreau sa calc apasat,
In drumul meu spre inainte ca sa nu
supar,
Sa nu cert cu strivirea acele harnice vietuitoare,
Fiinte care si ele isi au menirea lor dumnezeiasca
Si intamplator mi s-au lipit de talpa (intamplator sau neintamplator),
Ca sa ma gadile si sa-mi faca viata frumoasa
Sa simt ca sunt iubit, incepand de jos in sus
Cand si eu ard de aceeasi pornire
De a cauta talpa lui
Dumnezeu,
Si de-a o gadila usor,
Cu acidulatul roiul furnicilor
Atunci cand el calca nevazut
Pe crestetele noastre.

Pilate washing his hands (Matthias Stomer)

Pilate washing his hands (Matthias Stomer)

Daca apa nu se innegreste,
Satisfactia spalatului este egala cu zero,
Spuse Pilat, frecandu-se bine cu sapun.
In acest timp Isus e batjocorit,
Rastignit,
Pus sa se foiasca pe cruce
Ca intr-un pat cu iasomie.
Pus sa bea otrava,
Pus sa moara,
Pus sa invie a treia zi,
Pus sa se urce la ceruri.
In acest timp crucea e azvarlita in foc,
Cruciadele facute aschii;
Prin crapaturile dintre natii
Iese un fum inecacios,
Se starneste praful de pusca,
Zgura iradiatiilor vestind zorii moderni.
In sfarsit,
Apa curge tot mai murdara,
Istoria-si urmeaza cursul ei,
Iar Pilat din Pont continua sa-si spele
Cu satisfactie tot mai mare
Mainile.

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii –
“Miorita” si “Luceafarul” si “Scrisoarea a III-a”.

Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.

În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.

Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?

Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.

Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.

Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

William Shakespeare

William Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în sapte zile.

În prima zi a facut cerul, muntii si prapastiile sufletesti
În ziua a doua a facut rîurile, marile, oceanele
Si celelalte sentimente –
Si le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,
lui Antoniu, Cleopatrei si Ofeliei,
Lui Othelo si altora, Sa le stapîneasca, ei si urmasii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strîns toti oamenii
Si i-a învatat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznadejdii,
Gustul geloziei, al gloriei si asa mai departe,
Pîna s-au terminat toate gusturile.

Atunci au sosit si niste indivizi care întîrziasera.
Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compatimire,
Si le-a spus ca nu le ramîne de cît sa se faca
Critici literari
Si sa-i conteste opera.
Ziua a patra si a cincea le-a rezervat rîsului.
A dat drumul clovnilor
Sa faca tumbe,
Si i-a lasat pe regi, pe împarati
Si pe alti nefericiti sa se distreze.
În ziua a sasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtuna,
Si l-a învatat pe regele Lear
Cum trebuie sa poarte coroana de paie.
Mai ramasesera cîteva deseuri de la facerea lumii
Si l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a saptea s-a uitat daca mai are ceva de facut.
Directorii de teatru si umplusera pamîntul cu afise,
Si Shakespeare s-a gîndit ca dupa atîta truda
Ar merita sa vada si el un spectacol.
Dar mai întîi, fiindca era peste masura de istovit,
S-a dus sa moara putin.

Matinala

morning-05Ne spalam cu clabucul tau, soare,
Sapunul nostru fundamental,
Pus la indemana
Pe polita cerului.
intindem mereu bratele spre tine
Si ne frecam bine cu lumina,
De ne dor oasele de-atata fericire.
O, ce veselie
E pe pamant dimineata!
Ca intr-un spalator de internat,
Cand copiii iau apa in gura
Si se stropesc unii pe altii.
Deocamdata inca nu stim de unde sa luam
Si cele mai bune prosoape -Si ne stergem pe fata cu moartea.

Seneca (statue)

Seneca (statue)

La apusul soarelui, mi s-a spus,
Trebuie să-mi tai venele.
Acum e abia prânzul,
Mai am de trăit câteva ore bune.

Ce să fac,
Să-i mai scriu lui Lucillius?
Nu mai am chef.
Să mă duc la circ?
Nu-mi mai trebuie nici circ nici pâine.
Să prevăd destinul filozofiei?

A mai trecut o oră,
Au mai rămas încă patru,
Apa clocoteşte în baie,
Casc şi mă uit pe fereastră,
Privesc după soare care nu mai apune
Şi mă plictisesc îngrozitor.

Presimt

560px-Bird_imprint               Presimt ca o sa am o zi cam proasta
Din cat greu fost-a, este cel mai greu.
Dealtfel, zarea va ramane-albastra
Si streangul maine fi-va curcubeu.

Spre mine ma deschid ca o fereastra,
In care sta pe ganduri Dumnezeu.
Si iata vine pasarea maiastra
Si pasarea aceasta sint tot eu.

Fragila alcatuire si capcana,
Las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,
Desi, vii prea devreme, tu, dojana…
Si cui sa-ncredintez aceasta pana?
Cum sa te iau, durere, sa nu dori?

Am zarit lumina

99232-morning_sexy_coffee-1920x1080Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul…
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

Scară la cer

Black-Spider-Wallpaper-Hd-15Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer – zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

– Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!