Category: Tudor Arghezi


Flori de mucigai

pokaz_obrazekLe-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut –
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă

Advertisements

Psalm VI

Hunter in sunrise                                                                                                                                                                                                                                    Te drămuiesc în zgomot şi-n tăcere
Şi te pândesc în timp, ca pe vânat,
Să văd: eşti şoimul meu cel căutat?
Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere.

Pentru credinţă sau pentru tagadă,
Te caut darz şi fără de folos.
Eşti visul meu, din toate, cel frumos
Şi nu-ndrăznesc să te dobor din cer grămadă.

Ca-n oglindirea unui drum de apă,
Pari când a fi, pari când ca nu mai eşti;
Te-ntrezării în stele, printre peşti,
Ca taurul sălbatec când s-adapă.

Singuri, acum în marea ta poveste,
Rămân cu tine să mă mai măsor,
Fără să vreau să ies biruitor.
Vreau să te pipăi şi să urlu: “Este!”

Jignire

Woman statue

Nepretuind granitul, o, fecioara!
Din care-as fi putut sa ti-l cioplesc,
Am cautat in lutul romanesc
Trupul tau zvelt si cu miros de ceara.

Am luat pamant salbatic din padure
Si-am framantat cu mana de olar,
In parte, fiecare madular,
Al fintei tale mici, de cremene usure.

Zmaltandu-ti ochii, luai tipar verbina,
Drept pleoape, foi adanci de trandafiri,
Pentru sprancene firele subtiri
De iarba noua ca-a-ntepat lumina.

Luai pilda pentru trunchi de la urcioare
Si daca-n sani si sold a-ntarziat
Mana-mi aprinsa, eu sant vinovat
Ca n-am oprit statuia-n cingatoare

Si c-am voit sa simta si sa umble
Si sa se-ndoie-n pipaitul meu,
De chinul dulce dat de Dumnezeu,
Care-a trecut prin mine si te umple.

Femeie scumpa si ispita moale!
Povara-acum, cand, vie, te-am pierdut,
De ce te zamislii atunci din lut
Si nu-ti lasai pamantul pentru oale?

Lake at sunset

Am luat ceasul de-ntâlnire
Când se tulbură-n fund lacul
Şi-n perdeaua lui subţire
Îşi petrece steaua acul.

Câtă vreme n-a venit
M-am uitat cu dor în zare.
Orele şi-au împletit
Firul lor cu firul mare.

Şi acum c-o văd venind
Pe potecă solitară,
De departe, simt un jind
Şi-as voi să mi se pară.