Category: Veronica Micle


Am plecat…

Am plecat far’ de cainta
Si m-am dus fara de dor,
Ca sa uit a ta fiinta,
Ca sa uit al tau amor.

Si plecând m-am dus în lume
Numa-n voia întâmplarii,
Nici cu gând de zile bune,
Nici cu jalea-nstrainarii.

De-am mers mult pe-acea carare
Nu mai stiu de-atâta chin
Caci cu dor si disperare
Îndarat la tine vin.

„Ce n-ar da un mort în groapa pentr-un rasarit de luna!”
Ai zis tu, si eu atuncea, când pe-a dorului aripe
Dusi de-al iubirei farmec, – privind cerul împreuna –
Noi visam eternitate în durata unei clipe.

„Ce n-ar da un mort din groapa pentru-o jerbie de raza”
Ce din luna se coboara si pamântul îl atinge;
Sa mai simta înca-o data fruntea ca i-o lumineaza
Si ca-n pieptul sau viata cu caldura sa rasfrânge!

Sigur, noi credeam ca dânsul ar schimba cu bucurie
A sa liniste eterna, pacea lui nestramutata
Pentr-o raza de la luna, pentr-o dulce nebunie,
Pentr-o clipa de iubire din viata de-alta-data.

Însa clipa de iubire zboara, zboara far-de urma
Si în locul ei amarul si pustiul ne ramâne;
Ah! si ca sa porti povara unui chin ce nu se curma
Tu cu moartea ta în suflet te târasti de azi pe mâne;

…………………………………………………………………………..

Dac-ar da un mort din groapa pentr-un rasarit de luna
A sa liniste eterna, eu as da de voie buna
Toate razele de luna, toate razele din soare
Sa te pot uita pe tine, sa simt sufletul ca-mi moare.