Îţi voi săruta mâinile
Cum sărută vântul trandafirul serii.
Îţi voi săruta gura
Cum sărută vâlvătaia focului lemnul.
Îţi voi săruta ochii
Cum sărută soarele geamul, în zori.
Îţi voi săruta fruntea
Cum îndoiala sărută gândul.
Archive for April, 2014
Un combat de taureau (Jacques Raymond Brascassat)
Vezi tu, prin praful luptei sângeroase,
Pământu-n trâmbe, ziua cum apune,
În crâncena iubire ce-i supune
Şi-i zgâlţâie pe tauri până-n oase?
Nu vezi tu sânge, aburi, dâre groase,
Pe fruntea largă, vrajba cum îi pune,
Când negrul taur cu icneli nebune
Se-arată, pradă inimei focoase?
Dacă îl vezi, de ce să te mai mire,
Când dorul până-n vintre mă sfâşie,
Că sunt vulcan în clocot de mânie?
Sunt taurii munciţi de focul nunţii
Şi vrei, când altu-ţi fură o privire,
Să n-asurzesc cu ţipătu-mi şi munţii?
Sleeping beauty and prince
Atunci când pleoapele-mi închizi
Cu mâna ta mângâietoare,
Năpraznic îmi străluce-n faţă
Cel mai frumos, mai splendid soare.
Şi tu, gândind că mă cufunzi
În noaptea ternă şi deplină,
Nu poţi să-mi dăruieşti decât
Lumină şi mereu lumină.
A spart în mine toată podgoria cu struguri?
Au spart în mine toate butoaiele cu vin?
Dacă n-aş şti că-i toamnă, aş crede că sunt plin
Pe coajă cu puroiul din bubele de muguri.
E toamnă albă-parcă e primăvară. Stau
Greoi să curgă-n mine tot soarele prin membre;
Şi dacă n-ar fi ziuă, ar fi crepuscul, sau
Ar fi cea de pe urmă tăcere din septembre.
Daca-i veni cu capul întors spre porumbei,
Tânără ca o frunză sau ca o stea, ţi-aş spune:
Uite, e var pe viţă; uite, e clei pe prune
Şi sufletu-mi de tine se umple ca un clei.
Ţi-aş spune: seara asta e ultima din toamnă
Şi toamna asta, poate, e cel din urmă an,
E cel din urmă soare şi cea din urmă poamă;
Şi s-ar putea, femeie, să fiu un Canaan,
Urât şi sterp, când încă ţi-s ţâţele cu lapte?
Sunt crama pentru toate vinaţurile noi,
Sunt toamna strânsă încă, fecundă, în butoi,
Şi sâmburele putred din fructele prea coapte…
…Când s-ar putea să are iar boii în april,
Şi să-nnoim natura! Dac-ar cădea în tine,
În carnea ta fierbinte, ca într-un câmp fertil,
Un singur sâmbur putred din toamnă şi din mine.
Pe fruntea mea trufaşă a şi încărunţit
Părul bărbatului tânăr ce nu mai există.
Strălucirea ochilor mei e mai ştearsă.
Gura mea a pierdut sărutărilor gustul.
De-ţi mai sunt drag, nu mă iubi pătimaş:
Cu mine însumi m-ai înşela.
Kissed by blade
Căci toți ucidem ce iubim
Smulgându-i morții prada,
Omoară unii măgulind,
Cu vorbe ca otrava;
Cel laş ucide cu-n sărut,
Iar cel viteaz cu spada.
Veronica Lake
Nu ţi-am cerut un loc pentru vecie
În inima în care, cu putere,
Pulsează ritmic suplele artere:
Ar fi dorinţa mea zădărnicie.
Asemeni unei tinere pantere,
Tu te răsfeţi în nestatornicie.
Eternităţile? Făţărnicie!
Iubirea? Insondabile mistere!
Nu! Sângele prea viu ce-n vine-ţi bate
Ca fulgerul icoana mi-ar străbate
Şi-ar nimici năluca mea pribeagă.
De-aceea, într-a zilelor risipă,
Aş vrea să mă păstrezi numai o clipă,
Atât! Şi mi-ar ajunge viaţa-ntreagă!
La belle dame sans merci (Franck Dicksee)
De inima-mi puteam fi mândru tare, Când nu era de tine-ndrăgostită; Acum de prea-ndelungă aşteptare, Trufaşă s-a făcut şi îndârjită;
Şi schimbător mă face, nu arare: Aprins-gelos, de gheaţă-ncremenită, Şi trec, pierdut, deşi că-s viu le pare Aşa-s de dus în lumea-nchipuită.
Ascunsă moarte port în stăpânire, Şi inima-n atare vrăjmăşie, Încât de bătălii mereu am parte;
Iar cel ce ştie a citi iubire Privească-mă şi-ncredinţat să fie Că port înscrisă pe-a mea faţă-moarte.
Fleurs du poem 