Archive for December, 2014


Lady Macbeth (John Singer Sargent )

Lady Macbeth (John Singer Sargent )

Actul I, Scena V
[…] Glamis eşti, şi Cawdor, şi trebuie sa devii
Ce ti-au proorocit.-Eu insa ma-ngrijesc
De caracterul tau; el este prea hranit
Cu laptele-omeniei ca sa gaseasca-ndata
Cea mai aproape cale. Ai vrea tu sa fii mare,
Ambitia o ai; lipseste rautatea
Ce trebuie fara gres s-o intovaraseasca.
Ce puternic doresti nu ceri de la putere.
Ai vrea ca jucand drept, nedrept tu sa castigi;
Ai vrea sa ai de-a gata ce-ti striga-nchipuirea.
Ce trebui sa le faci, de vrei ca sa le ai
Si-acele ce te temi mai mult de a le face
Decat nu ai dori sa fie nefacute.
Grabeste-a ta sosire sa torn in mintea ta
Ce inima mea simte si sa gonesc cu biciul
Vitejei mele limbi orice te-ar departa
De la cercul de aur cu care parca soarta
Si-al vrajei ajutor deja te-ncoroneaza.                                                                                                                                                                                                                                                                    […]
Chiar corbul amorteste,
Ce caraie fatala intrare-a lui Duncan
In locuinta mea.-Veniti, voi spirite,
Desfemeiati-ma, umpleti fiinta mea
Din cap pana-n picoare cu cruda grozavie!
Inchegati al meu sange; inabusiti in mine
Orice compatimire, ca nu cumva natura
S-opreasca mana mea de la crudul omor
Si sa desfaptuiasca cumplita hotarare:
Oriunde ati fi voi, ai omorului demoni,
Ce nevazuti panditi ororile naturii,
Veniti la pieptul meu, ca sa sugeti venin
In loc de dulce lapte!Si to, o! noapte, vino,
Vino innourata cu aburii din iad,
Ca nu cutitul meu sa poata vedea rana
Ce insusi a facut, ca sa nu poata cerul
Razbate prin a ta tenebroasa perdea,
Strigand: opreste-te!                                                                                                                                                                                                                                                                                       Actul I, Scena VII                                                                                                                                     […]
Ce fiară te-a impins sa-mi destainui dar planul?
Cand cutezai s-o faci atunci erai barbat,
Si de a fi mai mult decat erai te face
Mai mult inca barbat. Nici vreme, nici prilej
N-aveai, si pe-amandoua gandeai cum sa le faci;
Acum de fac de sine, si tocmai ajutorul
Ce-ti dau, te ar oprii? Eu am hranit copii,
Stiu cat era de dulce iubita lor zambire
Cand fragedele buze sugeau la pieptul meu;
De la sand i-as fi smuls si zdrobit de pereti
De-as fi jurat c-o fac cum ai jurat-o tu.

Actul II, Scena I
[…]
Acum si mana mea
E rosa ca a ta; mi-ar fi insa rusine
Daca-s avea ca tine si eu inima alba.
[…]

Advertisements

Decebal către popor

Trajan's column

Trajan’s column

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!